joi, 10 iunie 2010

Fundatia Universitara a Marii Negre - dialog intercultural in Romania


Pentru prima data in Romania s-a reusit organizarea unui seminar international amplu, avand ca scop transmiterea know-how-ului in ceea ce priveste scrierea de proiecte si obtinerea de finantari pentru ONG-urile din 43 de tari. A fost un eveniment cu o amploare unica la nivelul retelei Anna Lindh, dar si in Romania, pana la acest moment existand doar intalniri regionale sau locale ce au avut un numar semnificativ mai mic de participanti.

Evenimentul a fost organizat de Fundatia Universitara a Marii Negre, al carui presedinte fondator este domnul Academician Mircea Malita, in colaborare cu Anna Lindh Foundation for Dialogue between Cultures (ALF), fiind intitulat “Contact Making and Capacity Building for Intercultural Dialogue and Diversity”.

S-a reusit reunirea a peste 60 de participanti, din medii si de nationalitati diverse, din toate tarile membre ale retelei Anna Lindh, incluzand tari non-EU, precum Palestina, Egipt, Mauritania, Algeria, Maroc, Tunisia, Israel, Turcia. Principalul lor obiectiv a fost schimbul de experienta, stabilirea de contacte si transmiterea bunelor practici pe segmentul de proiecte pentru ONG-uri. Rezultatul seminarului: stabilirea liniilor directoare pentru peste 6 proiecte ce implica colaborare internationala, in arii precum migratie si integrare, protectia mediului, pastrarea si promovarea valorilor culturale, religie si toleranta, fiecare dintre ei cu cel putin un partener roman.

Vorbim de subiecte de interes pentru toti, intr-o societate in care ne lovim tot mai mult de probleme cu caracter regional sau chiar global, intr-o perioada in care migratia si intoleranta ridica semne de intrebare, in contextul actual european si global. La astfel de probleme, raspunsul nu este si nu trebuie sa fie local, ci este nevoie de o activitate concertata a factorilor de decizie. Din pacate insa, intr-un context de schimbari politice si economice, interesul administratiei a scazut, prioritare devenind alte subiecte. In acest caz, implicarea societatii civile este cu atat mai importanta, evenimentul din Romania fiind un bun exemplu de cooperare regionala si de dialog intercultural, ca reactie a unei societati civile ce refuza sa fie pasiva si blazata.

La eveniment au participat si experti in diverse domenii de activitate, precum finantarile sau scrierea de proiecte, reusind sa transmita un mesaj clar si coerent. Printre invitati se numara dl Gianluca Solera, fost consilier la Parlamentul European si actual Coordonator al Retelei Anna Lindh, care a reusit sa creeze o imagine de ansamblu asupra problematicii de interes pentru ALF si pentru participanti, clarificand contextul de lucru si oferind un punct de plecare si linii directoare pentru viitoarele proiecte.

Modul de selectie a fost prin subscriere de aplicatii, fiecare tara avand dreptul la unul sau doi participanti, in functie de marimea retelei. In cazul Romaniei, ca si tara organizatoare, au fost selectati 9 participanti din cele 24 de ONG-uri ale retelei, alaturi de Coordonatorul de retea (Flavia Nicolae) din partea FUMN. Unul dintre criterii l-a reprezentat implicarea in proiecte si activismul, remarcandu-se in acest sens ONG-uri precum Procivitas (www.appct.ro ), Terra Ecologica, Asociatia Romana pentru Studii Baltice si Nordice (http://www.arsbn.ro/p1.htm), Asociatia Tineret Buzau 2007 (www.tineretbuzau.blogspot.com),Fundatia Culturala Greaca (http://www.hfc-bucharest.com/wmt/webpages/index.php ).

Modalitatea de lucru a fost o combinatie de prezentari, grupuri de lucru si discutii, in vederea schimbului de informatii si cunostinte, astfel incat sa stimuleze o invatare activa si implicare sustinuta din partea membrilor.

Finalitatea asteptata este reprezentata de demararea intr-un orizont de timp scurt si mediu a unor proiecte comune in domenii precum dialogul intercultural si toleranta, cultura si educatie, migratie si integrare a grupurilor cu risc, etc. Insasi intalnirea, prin faptul ca a reunit laolalta reprezentanti ai atator comunitati, este in sine o dovada de colaborare si interactiune dincolo de barierele politice sau geografice, intr-un spatiu divers in care oamenii se confrunta cu probleme similare a caror rezolvare o pot gasi doar impreuna, printr-un efort comun.

Inca de la formare, ALF (www.euromedalex.org) a fost implicata in sustinerea si promovarea trainingurilor si schimbului intercultural intre membrii retelei, in vederea cresterii implicarii societatii civile in diverse probleme de interes pentru comunitate, precum si a colaborarii intre reprezentantii sai, pentru un impact crescut .
In 2009 au fost organizate traininguri regionale in Thessaloniki (Grecia), Rabat (Maroc) si Viena (Austria), in cooperare cu Coordonatorii de retea din tarile respective. La inceputul lui 2010, un alt eveniment important la care reteaua din Romania a avut reprezentare importanta a fost Forumul Intercultural de la Barcelona, un alt proiect de success al ALF.

Deschiderea catre dialog intercultural si educatie este punctul comun intre activitatea ALF si activitatea Fundatiei Universitare a Marii Negre (www.bsuf.eu ). Bazele Fundatiei au fost puse inca din 1992 de catre dl Academician Mircea Malita, formandu-se astfel un centru international de cercetare si training, ale carui cursuri s-au bucurat de-a lungul anilor de prezenta a peste 1000 de participanti, din 42 de tari. Fundatia are trei filiale permanente (petale): Prevenirea şi rezolvarea conflictelor, Laboratorul de tehnologie a informării pentru educaţie (LITE), Centrul de Studiul Energiei, iar temele cursurilor au cuprins: Ecologie şi resurse marine, Dezvoltarea durabilă, Educaţie inovativă, Ştiinţe economice şi management, precum şi capitole noi de Ştiinţă avansată şi aplicată. FUMN reprezinta de asemenea in Romania coordonatorul pentru ALF al unei retele de ONG-uri cu arii variate de activitate, cum ar fi ecologia, educatia pentru tineri, promovarea valorilor democratiei, dezvoltarea durabila, prevenirea conflictelor etc.

miercuri, 10 martie 2010

martie 2010 - Forumul de la Barcelona

Anna Lindh Foundation – Forumul de la Barcelona

Reteaua Anna Lindh functioneaza in 43 de tari, vizand facilitarea comunicarii si colaborarii intre ONG-urile din tarile respective. Scopul sau este promovarea dialogului intercultural si a respectului pentru diversitatea sociala si culturala. Printre temele actiunilor inteprinse se numara: educatia pentru tineri, promovarea comunicarii, a tolerantei religioase, facilitarea acceptarii migrantilor si intelegerea fenomenului, teme ecologice si de responsabilitate sociala, promovarea valorilor culturale intr-un spatiu multicultural, drepturile omului si valorile democratiei.
Reteaua a organizat recent un eveniment de importanta si amploare, Forumul de la Barcelona, desfasurat in perioada 4-7 martie 2010, ce reprezinta prima intalnire de acest gen a retelei ALF. Forumul a oderit ocazia reunirii participantilor din ONG-uri din tarile membre, ONG-uri interesate de stabilirea de legaturi si parteneriate, dar si oficialitati. Numarul de participanti s-a ridicat la peste 1000, depasind cu mult estimarile initiale ale organizatorilor.
Evenimentul a avut loc la CCIB International Forum Centre si a fost structurat in doua parti important, intitulate Agora (centrata pe informari generale si workshopuri) si Medina (centrata pe idei de proiecte si impartasire de experienta in domeniul proiectelor, schimburi culturale, sesiuni de informare, Intercultural fair). Faptul ca a fost un eveniment interactiv a permis membrilor ONG-urilor sa isi prezinte rezultatele activitatilor, sa se cunoasca si in acelasi timp a permis o mai buna interactiune intre participanti in vederea stabilirii de parteneriate pentru proiectele viitoare.
Forumul ramane un eveniment unic atat prin amploare si participarea extinsa, cat si prin faptul ca a reusit sa reuneasca membrii de bord, membrii consiliului, sefii de retea din tarile participante si membri ai retelelor nationale, ocazie unica pana in acest moment in cadrul ALF. In data de 4 martie, anterior deschiderii oficiale a evenimentului, membrii conducerii ALF (Board of Governors), membrii consiliului (Advisory Council) si sefii de retea din tarile membre, impreuna cu reprezentantii Secretariatului din Alexandria s-au reunit la Palatul regal Pedralbes, avand ocazia sa discute asupra importantei mobilizarii retelelor locale, asupra nevoii de suport operational, dar si asupra altor aspecte. Intalnirea a fost prezidata de doamna Ambasador Veronika Stabej, membru de bord in cadrul ALF.
Romania a avut 6 reprezentanti , atat din retea cat si parteneri pe proiecte ale OBG-urilor din retea: Flavia Nicolae – coordonator retea pentru Romania din partea FUMN; Simona Dragusanu – ONG: Terra Ecologica (Bucuresti); Alis Costescu – ONG: Centrul Ratiu pentru Democratie (Cluj); Cosmin Barzan – Centrul de resurse civice (Medgidia / Constanta); Eduard Nicolescu – Tineret Buzau 2007; Nicolae Negura - Asociatia regionala de educatie a adultilor Suceava.
In sectiunea Agora s-au desfasurat worksopuri ce au avut ca teme: educatia si convietuirea in pace (Learning to live together in diversity), pacea (Restore trust, rebuild bridges), colaborarea artistica (Creativity for dialogue), migratie si diversitate (Valuing diversity, understanding migration), religie si spiritualitate (Inter-religious dialogue and common values).
Sectiunea Medina a fost la randul sau impartita in doua categorii de worshopuri: project ideeas si best practices. In cadrul lor, au existat doua prezentari prezidate de dl Cosmin Barzan si dl Eduard Nicolescu, precum si o sesiune moderata de d-ra Flavia Nicolae, desfasurata in sectiunea de idei de proiecte din cadrul Medina, aceasta sesiune avand subiecte culturale.
In ansamblu, in decursul zilelor evenimentului, participantii au avut ocazia sa isi impartaseasca ideile si sa isi defineasca ariile prioritare de actiune, sa puna bazele unor noi parteneriate. Ariile vizate au fost educatia, integrarea minoritatilor si probleme legate de migratie, facilitarea comunicarii, promovarea valorilor democratiei si tolerantei , ale coexistentei in pace, a colaborarilor in sfera culturala si artistica, a dialogului inter-religios si a rolului societatii civile in promovarea acestor valori. Atat sesiunile din Agora cat si din Medina s-au axat pe aceste valori, grupand participantii pe arii de interes, fara insa a limita accesul sau implicarea.
Castigul participantilor, pe langa expunerea la un mediu intercultural il reprezinta tocmai posibilitatea de comunicare directa si impartasire de experiente si idei intre reprezentanti din culturi, medii si zone distincte, intr-un perimetru vast, reunind laolalta tari europene si arabe, membre UE si non-membre. Problemele cu care ne confruntam astazi depasesc cu mult perimetrul granitelor tarilor, trebuind sa fie privite in ansamblu, intr-un context regional si chiar global, cautand permanent solutii pe termen lung si luand in considerare impactul strategic la nivel mai larg.
Urmare a acestui forum, in perioada urmatoare vor avea loc alte evenimente in cadrul retelei, dintre care unul vizeaza si Romania. Este vorba de o intalnire regionala ce se va desfasura in tara noastra si care are ca scop atat dinamizarea activitatii retelei prin stabilirea de contacte cu ONG-uri partenere,cat si asigurarea de suport si formare pentru participanti.

vineri, 1 ianuarie 2010

ALF NETWORK - regulament

REGULAMENT DE FUNCŢIONARE A REŢELEI NAŢIONALE ALF
2010

1. Dispoziţii generale
Fundaţia Universtară a Mării Negre este o organizaţie fără personalitate juridică, independentă, non-profit, apolitică , reprezentand Coordonatorul de retea pentru Romania in cadrul Anna Lindh Foundation.
FUMN îşi desfăşoară activitatea conform legilor în vigoare.
Coordonatorul Reţelei naţionale împărtăşeşte cu Directorul Executiv al Fundaţiei Anna Lindh responsabilitatea dezvoltării de activităţi menite să ajute la implementarea cadrului aprobat de Consiliul Guvernatorilor, instituit în primii 3 ani de activitate, de către Comitetul EuroMed reprezentând 43 de Ministere ale Afacerilor Externe.
Reţeaua Naţională este independentă si autonomă.
Reţeaua Naţională este o structură permanentă ce acţionază în cadrul Parteneriatului Euro-Mediteranean
2. Misiunea Reţelei Naţionale
Reţeaua Naţională promovează obiectivele Parteneriatului Euro-Mediteranean atât la nivel naţional cât şi internaţional.
Reţeaua Naţională contribuie la definirea Fundaţiei Anna Lindh şi promovarea priorităţilor şi programelor acesteia, împărtăşind aceeaşi viziune cu secretariatul ALF.
Reţeaua contribuie la identificarea şi implementarea activităţilor Fundaţiei atât la nivel naţional, cât şi regional, dar şi la diseminarea de cunostinţe şi informaţie.
3. Rolurile şi repsonsabilităţile Coordonatorului de Reţea
Sub condiţiile autorităţilor competente ale României, Coordonatorul de Reţea:
a. Poate să acţioneze drept un coordonator naţional al reţelei
b. Poate să reprezinte în mod oficial Fundaţia Anna Lindh în România
c. Promovează imaginea Fundaţiei drept o instituţiei Euro-Mediteraneană înfiinţată pentru a îmbunătăţi dimensiunile culturale, sociale şi interumane regionale ale Paterneriatului Euro-Mediteranean
d. Identifică potenţiali membrii din cadrul societăţii civile. Coordonatorul va încuraja partenerii naţionali din cadrul altor reţele sau organizaţii regionale, interesaţi să devină membrii ALF.
e. Contribuie la dezvoltarea strategiei ALF cât şi la programele anuale şi trianuale. În această direcţie, Coordonatorul va lua în considerare priorităţile Programului Trianual ALF cât şi interesele Reţelei Naţionale.
f. Susţine şi supraveghează dezvoltarea Reţelei Naţionale.
g. Pregăteşte raportul asupra activităţilor desfăşurate în cadrul Reţelei Naţionale în vederea publicării în Raportul Anual al Fundaţiei Anna Lindh.
h. Acţionează ca un agent de relaţii cu publicul, produce materiale pentru diseminarea informaţiilor şi contribuie la traducerea website-ului ALF în limba maternă.
i. Informează membrii Reţelei Naţionale cu privire la Apelurile de Propuneri (Calls for Proposals), la evenimente, proceduri şi modalităţi de aplicare.
j. Facilitează găsirea de partenri pentru membrii Reţelei Naţionale conform regulii de 2+2.
k. Asistă membrii Reţelei Naţionale sau alţi parteneri internaţionali în managementul proiectelor.
l. Monitorizează aplicaţiile pentru finanţare ale Reţelei Naţionale.
m. Ofera suport si consiliere pentru aderarea la reteaua nationala pe care o reprezinta si oferirea de suport din parte ALF pentru entitatile din Romania.
n. Contribuie la Raportul Anual al Directorului Executiv cu privire la dezvoltarea reţelei ALF şi a altor activităţi conexe.
o. Participă la întâlnirile anuale ale Coordonatorilor de Reţea. Înainte de această întălnire, Coordonatorul Reţelei Naţionale trebuie să organizeze o întâlnire cu membrii reţelei sale sau să asigure alte metode de consultare şi discuţie la nivel naţional.
p. Este în permanentă coordonare cu sediul ALF.

4. Membrii Reţelei Naţionale

Reţeaua este deschisă tuturor instituţiilor, organizaţiilor şi altor parteneri care aderă la principiile şi misiunea Fundaţiei Anna Lindh, şi care au la bază valori precum democraţia, pluralitatea şi multilateralismul. În primul rând şi cel mai important, Reţeaua Naţională reprezintă societatea civilă.
Membrii Reţelei pot aparţine următoarelor categorii: membrii individuali, ONG-uri, instituţii publice (atât autorităţi locale cât şi regionale), fundaţii publice şi private non-profit, alţi parteneri pro-profit dar care promovează activităţi non-profit şi politici de responsabilitate socială.
Membrii Reţelei pot face parte din următoarele domenii tematice ale societăţii: relaţii internaţionale/culturale, moştenire culturală, religie, instituţii universitare şi de cercetare, drepturile omului, extinderea democraţiei şi a comunităţii, arte, tineret, educaţiei, sexe, mediu/dezvoltare durabila, mass-media.
Coordonatorul de Reţea îşi rezervă dreptul de a respinge aplicaţiile depuse pentru statutul de membru cât şi de a exclude membrii existenţi, când activităţile organizaţiilor în cauză nu mai corespund cu misiunea Fundaţiei Anna Lindh, cu eventuala consultare a Retelei.
Coordonatorul de Reţea are dreptul de a limita dimensiunea maxima a Reţelei Naţionale pentru o cât mai buna consolidare şi îmbunătăţire.
În spiritul adoptării aquis-ului Procesului de la Barcelona, partenerii naţionali ai programelor din cadrul Parteneriatului Euro-Mediteranean al Comisiei Europene, precum li alte organizaţii internaţionale care îşi desfăşoară activitatea în regiune sunt invitaţi să participe sau să interacţioneze cu Reţeaua Naţională.
Partenerii naţionali din cadrul altor reţele regionale, a căror activitate este relevantă pentru misiunea Fundaţiei, sunt invitaţi să ia în considerare şi calitatea de membru din cadrul Reţelei Naţionale ALF.

5. Apelurile pentru Propuneri
A. Apelurile pentru Propuneri restricţionate Reţelelor Naţionale
Apelurile pentru Propuneri restricţionate Reţelelor Naţionale se vor roti, asta însemnând că vor acoperi o perioadă de 12 luni cu diferite deadlineuri.
Acest lucru implică faptul că Propunerile primite după un anumit deadline vor fi automat transferate următorului.
Principala cerinţă pentru propunerea de proiecte este formula de „2+2” ceea ce presupune implicarea a cel puţin doi parteneri din ţările UE, din care cel puţin unul este membru al unei reţele naţionale ALF, şi doi parteneri din cadrul grupului de parteneri Mediteraneeni, din care încă o dată unul cel puţin trebuie să fie membru al unei reţele naţionale ALF.
Propunerile care cuprind mai mult de 2+2 parteneri vor avea un avantaj. Partenerii naţionali sau membrii ai unor organizaţii sau reţele regionale pot participa ca lideri de proiect în cadrul Apelurilor pentru Propuneri restricţionate numai dacă devin membrii ai Reţelei Naţionale.
Ca o regulă, suportul financiar al activităţilor trebuie să fie până la maxim 50% din costurile eligibile, de preferat mai putin. Datorita regulilor stabilite în cadrul contractului cu Comisia Europeană care permit o cofinanţare de 10-90%, se vor permite şi excepţii de la regulă pentru anumiţi parteneri (cum sunt şcolile).
Partenerii de proiect din alte ţări din zona Euro-Mediteraneană, care nu sunt încă membrii ai Parteneriatului Euro-Med, nu vor fi eligibili pentru a primi suport financiar din partea Fundaţiei Anna Lindh. Liderii de proiect vor trebui să caute alte forme de finanţare pentru ei. Derogarea de la această regulă pe baza naţionalităţi poate fi făcută doar în cazuri excepţionale. Această decizie va fi luată de către Comisia Europeană înainte ca procedura să înceapă.

B. Apeluri pentru Propuneri Deschise
Apeluri pentru Propuneri Deschise vor fi emise pentru a suţine activitatea actorilor care nu fac parte din Reţeaua ALF. Acest instrument nu va fi folosit în primii trei ani de activitate din două motive principale:
- În primii ani de activitate ALF trebuie să se concentreze pe dezvoltarea şi întărirea reţelei
- Limitarea disponibilului de resurse umane şi financiare
Un comitet intern de evaluare va fi desemnat de către Directorul Executiv ALF, şi va fi compus din personalul intern al Fundaţiei şi, dacă este necesar, consultanţi externi. Directorul Executiv ALF poate numi doi membrii din Comitetul Consultativ pentru a participa la şedinţele de lucru al comitetului intern de evaluare drept evaluator pentru problemele tehnice din cadrul aplicaţiilor de finanţare. Evaluatorii nu au drept de vot, dar pot face recomandări evaluatorilor oficiali.
Cât despre participarea Reţelelor Naţionale la Apelurile pentru Propuneri, Fundaţia Anna Lindh va pregăti liste cu nume ale membrilor de reţea care pot participa în Apelurile pentru Proiecte şi pot fi Lideri de Proiect. Lista va fi reactualizată lunar. Instituţiile care adera la reţeaua ALF după data de 20 a lunii vor fi membrii cu dreptul depline începând cu data de 1 a lunii următoare.

6. Lideri de proiect şi parteneri
În cadrul Apelurilor pentru Proiecte, partenerii Fundaţiei Anna Lindh pot fi împărţiţi în lideri de proiect şi parteneri:
- Liderii sunt aceia care conduc un proiect şi care îşi asumă întreaga responsabilitate operaţională şi financiară a proiectului. Ca o regulă, un partener nu trebuie să fie în celaş timp lider la mai mult de două proiecte cofinanţate de ALF;
- Partenerii sunt aceia care iau parte la activităţile proiectului şi care pot beneficia de contribuţia ALF sub supravegherea şi responsabilitatea liderului de proiect.
Doar membrii celor 43 de Reţele Naţionale, inclusiv Coordonatorii de Reţea, pot fi lideri de proiect. Partenerii pot fi sau nu membrii ai reţelelor.

7. Dispoziţii finale

Prezentul regulament poate fi modificat şi completat prin hotărâri ale Coordonatorului de Reţea pentru România, a Fundaţiei Anna Lindh şi la propuneri ale membrilor reţelei.